
- Vizualizari17.706
Gogoșile turnate cu iaurt sunt o nebunie: pufoase, aromate și atât de bune că nu te mai poți opri din mâncat! Partea cea mai bună e că se fac cât ai bate din palme – fără frământare, fără bătăi de cap și fără să aștepți ore întregi să crească aluatul. Sunt salvarea ta când ai poftă de ceva dulce „acum și aici”. Un desert rapid, de casă, care aduce zâmbetul pe buze întregii familii
Dacă încerci rețeta mea de Gogoși turnate cu iaurt – sau oricare alt bunătăți de pe site – te aștept cu mare drag să revii și să-mi povestești cum au ieșit și cât de repede s-au bătut pe ele ai tăi! Nu te sfii să-mi lași un sfat sau o sugestie, pentru că, vorba aceea, omul cât trăiește învață și mie îmi place la nebunie să aflu trucuri noi de la voi. Până la urmă, cele mai bune idei se nasc chiar aici, în bucătăriile noastre.
Ingrediente:
- 250 g iaurt simplu
- 200 g făină (8 linguri)
- 2 linguri zahăr
- un ou mare
- 2 lingurițe coajă de lămâie
- o linguriță esență de vanilie
- o linguriță praf de copt
- un praf bun de sare
În plus:
- ulei pentru prăjit gogoșile
- zahăr pudră pentru pudrat gogoșile
Mod de preparare:
Măsurăm și cântărim toate ingredientele ca să le avem la îndemână. Cernem într-un castron făina (tip 000) împreună cu praful de copt. Peste făină adăugăm: iaurtul, zahărul, sarea, oul, coaja de lămâie și esența de vanilie. Sfatul meu este să folosiți un iaurt cât mai gras.
Amestecăm totul cu un tel în formă de pară până când rezultă o compoziție omogenă. Avem mare grijă să nu rămână cocoloașe! Aluatul trebuie să iasă ca o smântână groasă, dar care curge. Dacă vi se pare că amestecul este prea moale, mai adăugați puțină făină.
Luăm o cratiță, de preferat una mai îngustă și mai înaltă (eu am folosit una cu diametrul de 18 cm). Turnăm cam două degete de ulei vegetal, apoi o punem pe foc mediu spre mare. Când uleiul s-a încins bine, reducem focul la mediu. Este foarte important ca focul să fie moderat pentru ca gogoșile să se prăjească bine: dacă e prea mare, se ard la suprafață și rămân crude la mijloc, iar dacă e prea mic, gogoșile se vor îmbiba cu ulei.
Trecem lingura prin uleiul fierbinte, luăm cam o jumătate de lingură din compoziție și turnăm „grămăjoare” de aluat în cratiță. Procedăm la fel pentru fiecare gogoașă. Lăsăm distanță între ele, deoarece se vor umfla mult la prăjit, deci nu le înghesuim! Avem grijă ca gogoșile să nu se lipească de fundul vasului; dacă e nevoie, trecem ușor cu lingura pe sub ele.
Le prăjim pe ambele părți până se rumenesc frumos, apoi le scoatem pe prosoape de hârtie pentru a absorbi surplusul de ulei. La final, cernem deasupra lor zahăr pudră.
Din aceste ingrediente mi-au ieșit 20 de gogoși. Sunt rapide și tare bune! Le servim cu poftă alături de cei dragi… și cu moderație, da?![]()
Nu închide pagina! Vezi în fotografiile de mai jos pașii exacți pentru niște gogoși turnate irezistibile – detaliile fac diferența!
Iar dacă ești în căutare de noutăți, descoperă și celelalte două propuneri dulci pe care le-am adăugat mai jos.





Poate vă tentează şi reţeta clasică de Gogoşi pufoase.
La fel de delicioase sunt și aceste Gogoşi pufoase de post.
Dacă rețeta de astăzi v-a adus zâmbetul pe buze, mi-ar plăcea enorm să-mi scrieți câteva cuvinte în secțiunea de comentarii. Feedback-ul vostru este motorul care mă face să merg mai departe și să testez rețete noi!
Iar dacă vreți să le arătați și prietenilor voștri rețeta, o distribuire pe Facebook sau pe restul rețelelor de socializare m-ar ajuta enorm.
Și ca să nu pierdem legătura și să fiți la curent cu tot ce mai scot din cuptor, vă invit să mă urmăriți și pe rețelele sociale.
Vă aștept în grupul Bunătăți din bucătăria Gicuței – Comunitatea oficială, dar și în marea noastră familie de gospodari „Bunătăți din bucătăriile noastre”, unde împărțim reţete, poze, idei și multă voie bună. Vă mulțumesc pentru vizită și vă mai aștept oricând, cu mare drag!
Aici găsiți toate Rețetele mele de la A la Z.
Probabil să îti placă și:











Leave a Review