
- Vizualizari
O prajitura cu blat umed, usor de preparat si delicioasa. Murele se pot inlocui cu fragi, capsuni, zmeura sau caise. Recomand reteta cu drag!
Daca probati reteta mea de Prajitura cu budinca de vanilie si mure(sau alte fructe) sau orice alta reteta de pe blog, va astept cu drag sa reveniti si sa imi spuneti cat de mult v-au placut. Toate sfaturile/sugestiile primite de la voi sunt binevenite, omul cat traieste invata.
Ingrediente
Blat:
- 2 oua
- 300 g faina
- 250 g zahar
- 150 g unt 80% grasime
- 250 ml lapte
- 3 linguri cacao
- 3 linguri dulceata de mure
- o lingurita bicarbonat stins in otet
- un varf cutit de sare
Budinca :
- 500 ml lapte
- 4 galbenusuri
- 175 g zahar
- 125 g unt 80% grasime
- 75 g faina
- un pliculet gelatina(10 g)
- o fiola esenta de vanilie
- 350 g mure (sau capsuni, fragi, zmeura, caise din compot)
Pentru ornat:
- 300 ml frisca batuta
- mure(sau alte fructe)
- 2 linguri gem de mure(sau alt gem)
Mod de preparare
Blat:
Spargem ouale intr-un bol, adaugam un varf cutit de sare si m\le batem cu telul.
Adaugam pe rand: zaharul, laptele, untul topit si racit, dulceata si bicarbonatul stins in otet. Amestecam bine cu telul dupa fiecare. La sfarsit incorporam faina cernuta cu cacao si omogenizam.
Turnam aluatul intr-o tava (24 x24 cm) tapetata cu hartie de copt. Eu am folosit una cu inel detasabil. Dam tava la cuptorul preincalzit la foc mediu( 180°C) pentru 35-40 de minute.
Dupa primele 35 de minute putem sa facem testul cu scobitoarea: ifigem o scobitoare in mijlocul blatului si daca iese curata, fara aluat prins pe ea, inseamna ca este copt. Daca pe scobitoare raman urme de aluat, mai lasam blatul 5-7 minute la copt si repetam testul. Cand blatul este gata il scoatem din tava si il lasam sa se raceasca.
Crema:
Punem gelatina intr-un castronel mic, adaugam peste ea 4 linguri de apa rece si o lasam la hidratat.
Amestecam galbenusurile cu zaharul, laptele si faina, apoi le punem la fiert intr-un vas cu fundul gros sau pe baie de aburi.
Punem vasul pe foc mic si amestecam continuu pana compozitia se ingroasa (7-8 minute).
Cand este gata, dam vasul deoparte sa se racoreasca crema putin, apoi adaugam gelatina hidratata.
Amestecam bine cu telul, aromatizam cu esenta de vanilie, apoi punem untul taiat cubulete.
Strivim murele usor cu o furculita, apoi le incorporam in budinca amestecand usor cu o spatula.
Asamblare:
Indepartam “capacul” blatului (cat sa-l indreptam ) si taiem blatul in doua foi.
Punem prima foaie de blat in tava in care l-am copt, intindem crema de vanilie si acoperim cu cea de a doua foaie.
Dam tava la frigider pentru aproximativ doua ore sau pana se intareste crema.
Dupa acest timp, scoatem inelul detasabil, indepartam marginile prajiturii si o taiem in 16 cuburi. Daca folositi o tava care nu are inel detasabil portionati prajitura direct in ea, apoi scoateti cu grija fiecare cub de prajitura si il asezati pe un platou.
Ornam fiecare cub cu frisca, muresi dulceata. Pana la servire pastram prajitura in frigider. Un deliciu!
Mai jos am atasat cateva fotografii din timpul prepararii plus alte doua retete pentru inspiratie. Daca va place reteta, va rog sa-mi lasati un comentariu….rubrica de comentarii este mai jos. In felul acesta imi rasplatiti munca. Puteti sa distribuiti pe facebook sau in alte retele de socializare.
Daca va plac retetele mele ma puteti urmari pe paginile de Facebook– Facebook, pe Instagram si Pinterest. Va astept cu drag si in grupul „Bunatati din bucatariile noastre” sa gatim si sa ne sfatuim impreuna. Va multumesc pentru vizita si va mai astept oricand, cu mare drag!
Aici gasiti TOATE RETETELE MELE DE LA A LA Z.
Ingredients
Probabil să îti placă și:



















Recipe Reviews