Cartofi aurii cu carne și cârnați de la garniță

  • Vizualizari

Sper să nu vă stârnesc pofta prea tare! Noi, acasă, încă mai păstrăm cu sfințenie obiceiul tradițional de a pune carnea, coastele și cârnații afumați, la garniță, în untură topită (sau „la borcan”). E un adevărat deliciu, o metodă perfectă de conservare care păstrează gustul de altădată.




Dacă aveți ocazia să gătiți acești Cartofi aurii cu carne și cârnați de la garniță, reveniți vă rog să povestiți cum au ieșit și dacă v-au mers la suflet! Orice sfat este bine-venit, fiindcă, așa cum se spune, mereu e loc de mai bine și de învățat

Ingrediente:

  • 1,2 kg cartofi
  • 800 g carne, cârnați, costițe de la garnita
  • 3-4 linguri ulei
  • sare
  • piper măcinat




Mod de preparare:
Curățăm cartofii, îi tăiem în bucăți de dimensiuni potrivite și îi spălăm bine. Apoi, îi punem la fiert într-o oală cu apă și un praf de sare, lăsându-i să fiarbă circa 7-8 minute (până când sunt pe jumătate pătrunși), astfel încât să rămână ușor tari pe interior. După acest timp, îi scoatem imediat într-o strecurătoare și îi lăsăm să se scurgă complet de apă. Odată ce s-au zvântat, îi asezonăm cu sare și piper (se poate adăuga și puțin cimbru uscat, pentru aromă) și îi așezăm într-o tavă de copt, de preferat într-un singur strat, pentru a se rumeni uniform. Îi stropim din abundență cu ulei vegetal și introducem tava în cuptorul preîncălzit la 190-200°C (foc mediu spre mare). Coacem cartofii timp de 30-35 de minute, având grijă să îi întoarcem/amestecăm la jumătatea timpului, pentru a obține o crustă aurie pe toate părțile. Cât timp cartofii sunt în cuptor, scoatem carnea (coastele, cârnații etc.) din untura de la garniță și o punem într-o cratiță sau tigaie, pe foc mediu. O lăsăm să se încălzească bine, până când untura pe care o mai conține începe să sfârâie și se topește. Scoatem carnea și cârnații cu o paletă și îi așezăm pe un platou tapetat cu hârtie de bucătărie absorbantă pentru a îndepărta rapid excesul de grăsime. La final, scoatem cartofii rumeniți de la cuptor, îi așezăm pe platou alături de carne și servim imediat, de preferință alături de murături asortate (gogoșari, castraveți, varză) sau o salată proaspătă de sezon. Este o bunătate autentică, poftă mare!

Am adăugat mai jos câteva fotografii, împreună cu două surprize culinare (rețete bonus)! Dacă ați gătit rețeta și v-a plăcut, spuneți-mi într-un comentariu ce ați simțit; bucuria voastră e și bucuria mea și cea mai frumoasă răsplată. V-aș fi recunoscător dacă ați distribui rețeta și prietenilor, pe rețelele de socializare. Să se bucure cât mai mulți de bunătățile de la garniță.
Vă invit să mă urmăriți și pe:

Vă aștept cu drag și în grupul „Bunătăți din bucătăriile noastre”să gătim și să ne sfătuim împreună. Vă mulțumesc pentru vizită și vă mai aștept oricând, cu mare drag!
Aici găsiți TOATE RETEȚELE MELE DE LA A LA Z.

Aici vă prezint metoda tradițională de conservare a cărnii, coastelor și cârnaților la garniță, în untură.
Și pentru că tot vorbim de bunătăți afumate, merită să vedeți și mândrețea noastră din curte! Soțul meu a construit o afumătoare de la zero, iar toate detaliile le găsiți în acest articol. (Link AICI)



Ingredients

    Probabil să îti placă și:

    Leave a Review

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *