
- Vizualizari
Scovergi rumene și pufoase ca la Florica (Buzău) – Gustul curat al copilăriei!
Dacă ai trecut vreodată prin Florica, județul Buzău, știi bine că acolo vorba e caldă și mâncarea e cu suflet. Astăzi vă aduc rețeta de scovergi muntenești, exact așa cum se fac prin satele noastre: mari, rumene, pufoase și atât de bune că îți lasă gura apă doar când te gândești la ele!
Scovergile nu sunt cine știe ce filozofie, dar au un secret: sunt niște gogoși mai zdravăne făcute din aluat de pâine, întinse cu palmele și prăjite în ulei încins. Sunt „molcuțe”, pline de bule de aer și merg de minune în orice combinație.
Cele mai dragi ajutoare în bucătărie
! Când masa e plină de nepoți și de toată familia, trecem la porție triplă, că tare repede se mai trec bunătățile astea! Nimic nu e mai frumos decât să întindem aluatul împreună și să umplem casa de voie bună.

Dacă probați rețeta mea de Scovergi rumene și pufoase sau orice altă bunătate de pe site, vă aștept cu mare drag să reveniți cu un comentariu și să-mi spuneți cât de mult v-au plăcut.
Toate sfaturile sau sugestiile voastre sunt binevenite, că doar „omul cât trăiește învață” și nimic nu e mai prețios decât experiența împărtășită în bucătărie.
Ingrediente:
- 500 g făină
- 350 ml apă călduță
- un pliculeț drojdie uscată (7 g)
- o linguriță zahăr
- 2-3 linguri ulei
- ½ linguriță sare
Pentru prăjit scovergile
- 350- 400 ml ulei
Mod de preparare (Pas cu pas):
Într-un castron mai mărișor, cernem făina (tip 000) și amestecăm in ea drojdia uscată împreună cu zahărul. Dacă aveți drojdie proaspătă (25g), o fărâmițați într-un castronel, o frecați cu o linguriță de zahăr până se lichefiază.
Facem o adâncitură în mijloc și turnăm treptat apa călduță. Amestecăm la început cu lingura, iar când aluatul începe să prindă formă, trecem la treabă cu mâna.
Dacă e prea moale, mai puneți 1-2 linguri de făină, dar nu faceți aluatul tare, că nu mai ies pufoase!
Când s-a adunat într-o bilă, îl răsturnăm pe blatul uns cu puțin ulei. Îl frământăm vreo 10 minute cu mâinile mereu unse cu ulei (folosim cam 2-3 linguri aici).
Îl punem înapoi în castron, îl acoperim cu un prosop curat și îl lăsăm la loc călduț până când își dublează volumul (sau chiar mai mult!).
După ce a dospit frumos, îl mai frământăm un pic să iasă aerul și îl împărțim în 6 bucăți egale. Modelăm 6 bile, apoi le întindem bine cu palmele până ajung de mărimea cratiței/tuciului în care le prăjim.
Punem uleiul la încins (să fie de vreo două degete în cratiță). Dacă nu țineți post, puneți și o lingură de untură în ulei – le dă o frăgezime aparte! Le prăjim la foc potrivit până devin aurii pe ambele părți.
Cand sunt gata, le scoatem pe prosoape de hârtie ca să absoarbă surplusul de ulei și le clădim una peste alta, ca să se păstreze calde și să se înmoaie de la abur.
Poftă mare! Și nu uitați: consumăm cu moderație, da?![]()
Ca să meargă treaba ca unsă, v-am pregătit mai jos câteva poze cu fiecare pas al rețetei – așa o să vedeți exact cum prind viață aceste scovergi ale voastre, de la făina cernută și până la bulele de aer din aluatul rumenit.










Și pentru că pofta vine gătind, nu m-am putut abține să nu vă mai las încă două idei de rețete ale copilăriei care nouă ne plac la nebunie.
Aruncați o privire (click pe denumire sau imagine), alegeți-vă preferata și spor la frământat!
1. Plăcinte/brânzoaice cu brânză la tigaie – perfecte pentru o masă în familie.
2. Gogoși turnate, cu iaurt – rapide, ieftine și gustoase.
Ți-a plăcut rețeta? Atunci nu pleca fără să-mi lași un gând mai jos, în comentarii. Nu-ți imaginezi cât de mult înseamnă pentru mine să văd că bunătățile mele ajung pe mesele voastre și să aflu ce vă mai place vouă să gătiți!
Dacă vrei să dai vestea mai departe, un „share” la postare este cel mai frumos „mulțumesc” pe care mi-l poți oferi. Așa ajunge gustul copilăriei la cât mai mulți prieteni!
Și ca să rămânem aproape și să nu ratezi nicio bunătate proaspăt scoasă din cuptor sau din tigaie, te invit cu drag să mă urmărești și pe paginile mele de socializare:
Hai și tu în marea noastră familie de gospodari de pe grupul „Bunătăți din bucătăriile noastre”.Acolo punem la un loc rețete încercate, poze cu bunătățile noastre și sfaturi de aur, totul cu multă voie bună.
Mulțumesc tare mult că ai poposit astăzi pe blogul meu. Te mai aștept cu mare drag oricând cauți inspirație pentru ceva gustos. Să ai spor la gătit și o zi minunată
Probabil să îti placă și:













Leave a Review