
- Vizualizari
Salata din icre de caras, crap sau stiuca, este un deliciu. Chiar daca nu contine gris fiert sau paine, va asigur ca nu este deloc gretoasa. Este untoasa si delicioasa.

Daca probati reteta mea de Salata din icre de caras sau orice alta reteta de pe blog, va astept cu drag sa reveniti si sa imi spuneti cat de mult v-au placut. Toate sfaturile/sugestiile primite de la voi sunt binevenite, omul cat traieste invata.
Ingrediente:
- 50 g icre de caras
- 150 ml ulei de floarea soarelui
- 2 linguri cu zeama de lamaie(sau dupa gust)
- 2 lingurite cu apa minerala
- o ceapa mica(optional)
Cu vreo doua saptamani in urma am cumparat de la un supermarket cateva bucati de caras. Erau foarte proaspeti, unii dintre ei miscau. Toti au fost plini de icre, am facut afacere buna, asa ca le-am curatat si le-am pus cu sare intr-un borcanel. Astazi am facut o parte din ele, restul le-am pus la congelator ca tot am umblat la borcan.
Inainte de prepararea Salatei de icre as vrea sa va dau cateva sfaturi. Nu vom folosi niciodata icre proaspete la salata, salata nu va iesi ferma. Daca aveti icre proaspete(de crap, caras, stiuca), le frecati putin cu lingura de lemn ca sa puteti indeparta pe cat posibil membrana care le tine, apoi le amestecati cu sare si le puneti intr-un borcan care se inchide etans. Le puteti folosi dupa ce au stat cu sare cel putin 3-4 zile. La 100 g icre se pune o lingurita cu var de sare(10 g). Nu folosim sare fina, folosim sare mai mare de muraturi, dar sa nu fie foarte grunjoasa. Daca vreti sa le pastrati mai mult timp, adaugati o pelicula de ulei in borcan ca sa nu se usuce sau sa faca mucegai. Se mai pot pastra foarte bine in congelator. Dupa ce au stat cu sare le puneti in pungute(atat cat faceti odata) si in congelator tin cateva luni bune. Daca icrele sunt prea sarate se pot pune intr-un tifon impaturit in mai multe straturi, se leaga bine tifonul cu sfoara(formam o traistuta) si se pun intr-un bol cu apa rece pentru circa o ora. Dupa acest timp se scurg bine de apa si se pot folosi. Icrele se amesteca intr-un singur sens, ca la maioneza, si uleiul se pune treptat…la inceput se picura, apoi se adauga cate o lingurita in fir subtire. Daca icrele “se taie” le putem repara astfel: luam doua linguri din compozitia taiata si le punem intr-un bol curat. Adaugam o lingura de zeama de lamaie si incepem sa amestecam. Punem treptat cate o lingurita din icrele taiate si amestecam bine de fiecare data. Procedam la fel pana reparam toata compozitia. Daca mai aveti si voi alte sfaturi, le puteti scrie mai jos in rubrica de comentarii. Multumesc!
Mod de preparare :
Toate ingredientele trebuie sa fie la temperatura bucatariei. Punem increle intr-un vas si incepem sa le amestecam cu telul in forma de para sau cu o lingura de lemn. Puteti folosi si mixerul. La inceput picuram uleiul si amestecam exact ca la maioneza fara a schimba sensul. Nu trebuie sa punem prea mult ulei deodata pentru ca riscam sa ni se taie salata de icre. Cand icrele incep sa se lege putem turna, in fir subtire, cate o lingurita de ulei. Amestecam de fiecare data foarte bine si nu turnam alt ulei pana cel dinainte nu este incorporat complet. Avem rabdare ca sa nu taiem bunatate de icre . Cand am pus mai mult de jumatate din cantitatea de ulei incepem sa stropim(picuram peste) icrele cu cate putina apa minerala. Icrele se vor albi si vor deveni pufoase. Punem treptat si restul de ulei, iar spre sfarsit adaugam, tot treptat, si zeama de lamaie, eu am pus cam doua linguri, voi puneti dupa gustul vostru. Compozitia este untoasa si a crescut in volum. Gustam, si daca este cazul putem adauga sare. Tocam o ceapa marunt si o amestecam usor in icre. Cam asta-i tot, acum nu ne ramane decat sa o servim, cu mare pofta ca-i delicioasa. Se poate pastra 3-4 zile, in frigider, intr-un bol/borcan care se inchide perfect cu capac. Un deliciu!
Mai jos am atasat cateva fotografii din timpul prepararii plus alte doua retete pentru inspiratie. Daca va place reteta, va rog sa-mi lasati un comentariu, rubrica de comentarii este mai jos. In felul acesta imi rasplatiti munca. Puteti sa distribuiti pe facebook sau in alte retele de socializare.
Daca va plac retetele mele ma puteti urmari pe paginile de Facebook– Facebook , pe Instagram si Pinterest. Va astept cu drag si in grupul „Bunatati din bucatariile noastre” sa gatim si sa ne sfatuim impreuna. Va multumesc pentru vizita si va mai astept oricand, cu mare drag
!
Aici gasiti TOATE RETETELE MELE DE LA A LA Z.

Aici gasiti o reteta de SALATA ECONOMICA DE ICRE.
Poate va face cu ochiul si aceasta delicioasa PLACHIE DE CRAP.











Recipe Reviews