Prajitura Fanta

  • Vizualizari

Prajitura Fanta este un desert fin, racoritor si de mare efect. Se prepara usor si reusita este garantata. Recomand cu drag s-o faceti si voi!



Daca probati reteta mea de Prajitura Fanta sau orice alta reteta de pe blog, va astept cu drag sa reveniti si sa imi spuneti cat de mult v-au placut. Toate sfaturile/sugestiile primite de la voi sunt binevenite, omul cat traieste invata ????.
 

Ingrediente
Blat:

  • 6 oua
  • 6 linguri zahar(150 g)
  • 4 linguri faina(100 g)
  • 2 linguri cacao(50 g)
  • 100 ml ulei
  • 2 lingurite esenta de rom
  • un pliculet praf de copt
  • un varf cutit de sare

 Crema: 

  • 500 g branza de vaci ( am folosit Pilos de la Lidl)
  • 200 g unt 82% grasime
  • 200 g zahar pudra
  • o fiola esenta de vanilie

Glazura: 

  • 2 plicuri budinca de vanilie
  • 800 ml Fanta ( am folosit Santal de portocale)
  • 5 linguri zahar(125g)




 

Mod de preparare
Blat:
Spargem ouale separand albusurile de galbenusuri. Peste galbenusuri punem zaharul si le mixam 1-2 minute doar cat sa se omogenizeze. Turnam in fir subtire uleiul, ca la maioneza, in timp ce mixam. Cu ajutorul unei spatule de bucatarie incorporam faina cernuta si amestecata cu cacaoa si praful de copt, apoi aromatizam cu esenta. Peste albusuri presaram sarea, apoi le mixam pana devin o spuma tare. Le incorporam treptat in compozitia de galbenusuri amestecand usor, de jos in sus, cu o spatula de bucatarie. Turnam aluatul intr-o tava (25×35 cm) tapetata cu hartie de copt. Dam tava la cuptorul preincalzit la foc mediu 180°C pentru aproximativ 25 de minute. Dupa primele 20 de minute facem testul cu scobitoarea: infigem o scobitoare in mijlocul blatului si daca iese curata, fara aluat prins pe ea inseamna ca este copt. Daca pe scobitoare raman urme de aluat  mailasam blatul 5-7  minute in cuptor si repetam testul cu scobitoarea. Cand blatul este copt il scoatem din tava cu hartie cu tot si il lasam la racit.
Crema:
Mixam untul moale cu zaharul pudra pana devine spuma, apoi adaugam treptat branza treptat si la sfarsit aromatizam cu esenta. Mixam bine pana se omogenizeaza. Intindem crema peste blatul racit si il dam la frigider pentru aproximativ doua ore.
Glazura:
Preparam budinca conform instructiunilor de pe ambalaj, doar ca in loc de lapte vom folosi 800 ml Fanta( Santal de portocale). Cand este usor calduta o turnam peste stratul de crema si nivelam rapid cu un cutit cu lama mare.
*
Dam din nou prajitura la frigider pentru cel putin doua ore, dupa care o putem portiona. Servim prajitura alaturi de persoane dragi, este o bunatate!

Am atașat mai jos câteva fotografii din timpul preparării, alături de două rețete suplimentare pentru inspirație.
Dacă vă încântă rețeta, vă rog să-mi spuneți lăsând un comentariu chiar aici, sub articol. Așa îmi arătați aprecierea pentru munca depusă și știu ce anume vă place cel mai mult.
De asemenea, m-aș bucura enorm dacă ați distribui rețeta pe Facebook sau pe alte rețele de socializare!
Vă invit să mă urmăriți și pe:

Vă aștept cu drag și în grupul „Bunătăți din bucătăriile noastre”să gătim și să ne sfătuim împreună. Vă mulțumesc pentru vizită și vă mai aștept oricând, cu mare drag!
Aici găsiţi TOATE REŢETELE MELE DE LA A LA Z.

Aici gasiti reteta pentru TORT FANTA.
Poate va face cu ochiul si acest DESERT CU CREMA DE IAURT SI FRISCA.


Ingredients

    Probabil să îti placă și:

    Recipe Reviews

    • Anonim

      Super rețete! Mulțumesc frumos pentru minunatele rețete!

    • Eleonora Ani

      Orice prăjitură se taie cu un cuțit lung și subțire, înainte de fiecare tăietură se baga cuțitul în apă fierbinte !

    • Anonim

      va rog frumos spuneti-mi cum sa o tai asa frumos sa nu se impreuneze cremele,am facut o data si am ramas total dezamagita la taiat :(((

    • Gicuța

      Multunesc mult!

    • Anonim

      Nu arata doar bine,arata excelent! Felicitari!

    Leave a Review

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *