
- Vizualizari
Nu mai făcusem de ceva timp eclere, așa că în weekendul care tocmai a trecut m-am pus pe treabă. Au ieșit niște eclere atât de bune încât cu greu ne-am putut opri din mâncat. Recomand să faceți și voi!
Dragilor, dacă v-ați hotărât să încercați rețeta mea de Eclere cu cremă de ness și frișcă sau oricare altă bunătate de pe blog, vă aștept cu inima deschisă să reveniți și să-mi povestiți cum v-au mers și cât de mult v-au plăcut! Orice sfat de la voi e binevenit, omul cât trăiește, învață.
.
Ingrediente
Coji eclere:
- o cană cu apă (250 ml)
- ½ cană ulei (125 ml)
- un vârf cuțit de sare
- o cană făină (150 g)
- 4 ouă
Cremă:
- 4 gălbenușuri
- 7 linguri zahăr (175 g)
- un vârf cuțit de sare
- 3 linguri făină (75 g)
- 500 ml lapte
- 3 lingurițe ness (10 g)
- 200 g unt moale (minim 80% grăsime)
Frișcă:
- 350 ml smântână pentru frișcă
- 2 linguri zahăr pudră
Decor:
- 4 pătrățele ciocolată cu lapte (cca 35g) + o linguriță ulei și o lingură lapte
- 4 pătrățele de ciocolată albă (cca 35g) + o linguriță ulei și o lingură lapte
Mod de preparare:
Prima dată vom prepara crema ca să aibă timp să se răcească. Scoatem untul din frigider cu câteva ore înainte de prepararea cremei și îl tăiem în cubulețe. Îl lăsăm deoparte ca să se înmoaie. Într-o cratiță cu pereții mai groși amestecăm cu telul în formă de pară gălbenușurile cu zahărul și sarea. Punem și făina, amestecăm din nou, apoi turnăm laptele rece. Amestecăm bine ca să nu fie cocoloașe, apoi punem cratița pe foc. Fierbem crema pe foc mic, amestecând continuu ca să nu se lipească de fundul și pereții vasului. Când devine ca o smântână mai groasă (după aproximativ 5-7 minute de fierbere), crema este gata. Adăugăm și nessul, apoi amestecăm ca să se dizolve. Lăsăm crema să se răcorească puțin, apoi punem cubulețele de unt. Amestecăm bine până la omogenizare, acoperim suprafața cremei cu folie alimentară și o lăsăm să se răcească. Când crema ajunge la temperatura bucătăriei, o punem în frigider să se mai întărească.
Urmează să preparăm frișca: Smântâna pentru frișcă trebuie să stea peste noapte în frigider, să fie foarte rece. O punem în vasul mixerului sau în alt vas înalt și începem să o mixăm la viteză mică. Când începe să-și mărească volumul și să se lege, putem mări viteza mixerului. Adăugăm zahărul și mixăm în continuare până frișca se întărește și capătă consistența. Nu o mixăm prea mult ca să nu se taie. O păstrăm în frigider până la întrebuințare.
Coji eclere: Punem într-o cratiță apa, uleiul și sarea. Așezăm cratița pe foc și lăsăm să fiarbă. Când apa și uleiul dau în clocot, mai lăsăm să fiarbă câteva secunde, apoi reducem focul la mic și adăugăm toată făina deodată. Amestecăm continuu cu telul în formă de pară până compoziția se îngroașă și se desprinde cu ușurință de pe pereții cratiței. Vom observa că se formează o peliculă albicioasă pe fundul acesteia, semn că aluatul este suficient de fiert. Când este gata, lăsăm compoziția să se răcorească… Atenție! Compoziția nu trebuie să frigă când începem să incorporăm ouăle. Punem ouăle unul câte unul, amestecând bine după fiecare până se încorporează perfect. Eu am amestecat tot cu telul în formă de pară, dar se poate și cu mixerul. Punem aluatul într-o seringă de patiserie (poș) și formăm eclere în tava tapetată cu hârtie de copt. Lăsăm distanță între ele pentru că vor crește la copt… Eu le-am cam îngrămădit, dar au ieșit bine până la urmă. Introducem tava în cuptorul încins la foc iute – 200°C pentru aproximativ 15-20 de minute sau până încep să se rumenească, apoi reducem temperatura cuptorului la foc mediu – 170-180°C și le mai lăsăm încă 15 minute. În primele 20 de minute NU vom deschide ușa cuptorului. Când sunt coapte, le mai lăsăm 10 minute în cuptorul cu focul închis, apoi le scoatem din tavă și le lăsăm la răcit.
Asamblare: Tăiem eclerele pe lungime și cu ajutorul seringii de patiserie (poș) le umplem cu cremă, apoi deasupra cremei sprițăm frișca. Așezăm capacele la loc, apăsând ușor.
Decor ciocolată: Punem în două ceșcuțe ciocolata albă și ciocolata cu lapte, apoi adăugăm în fiecare ceșcuță lapte și ulei. Punem la topit în cuptorul cu microunde pentru câteva secunde, apoi amestecăm până la omogenizare. Când se răcește, luăm cu lingurița și trasăm linii deasupra eclerelor. Acum nu ne rămâne decât să le punem pentru 1-2 ore la frigider, apoi le putem servi. Un deliciu!
Mai jos, v-am pregătit și câteva fotografii din timpul procesului de preparare, dar și două rețete bonus, perfecte pentru inspirație. Dacă această rețetă v-a încântat, un comentariu chiar aici, sub articol, este cea mai frumoasă mulțumire! Așa îmi arătați aprecierea pentru munca depusă și știu exact ce vă place cel mai mult să gătiți.
De asemenea, m-aș bucura enorm dacă ați distribui rețeta pe Facebook sau pe alte rețele de socializare!
Vă invit să mă urmăriți și pe:
Vă aștept cu drag și în grupul „Bunătăți din bucătăriile noastre”, să gătim și să ne sfătuim împreună. Vă mulțumesc pentru vizită și vă mai aștept oricând, cu mare drag!
Aici găsiți TOATE RETEȚELE MELE DE LA A LA Z.
Ingredients
Probabil să îti placă și:












Recipe Reviews