
- Vizualizari1.412
Saptamana trecuta am incercat acest aluat de pizza in care am adaugat si iaurt…ne-a placut foarte mult. A iesit un blat cu o textura deosebita, pufos in interior si usor crocant la exterior. Reteta este usoara, se face ca orice aluat de paine. Va invit sa cititi mai jos ce ingrediente am folosit si cum l-am pregatit.

Daca probati reteta mea de Aluat de pizza cu iaurt sau orice alta reteta de pe blog, va astept cu drag sa reveniti si sa imi spuneti cat de mult v-au placut. Toate sfaturile/sugestiile primite de la voi sunt binevenite, omul cat traieste invata
.
Ingrediente:
- 500 g faina
- 200 ml apa
- 100 g iaurt simplu
- 7 g drojdie uscata
- 3 linguri ulei de masline sau vegetal
- ½ lingurita cu zahar
- ½ lingurita sare
Mod de preparare:
Punem apa intr-un ibric impreuna cu sarea si zaharul, apoi o incalzim pana sarea si zaharul se dizolva. Cand este gata, o dam deoparte si adaugam iaurtul. Amestecam bine. Cernem faina intr-un bol si o amestecam cu drojdia uscata. Drojdia uscata se poate inlocui cu 25 g drojdie proaspata pe care o vom freca cu zaharul pana se lichefiaza. Facem o adancitura in mijlocul fainii, apoi incepem sa adaugam treptat compozitia lichida. Amestecam mai intai cu lingura, apoi incepem sa framantam cu mana. Daca aluatul este prea moale mai adaugam putina faina, iar daca este prea tare punem putina apa. Transferam aluatul pe blatul de lucru uns cu putin ulei. Il framantam 5-7 minute adaugand si restul de ulei. Cand este gata, il punem din nou in bol, acoperim bolul cu folie alimentara, un prosop curat sau o casca de dus(cum am facut eu) si lasam aluatul la crescut pana isi dubleaza volumul(aproximativ 45 de minute).
*
O alta varianta este sa framantam aluatul de seara si sa il il punem la dospit in frigider, peste noapte. Il scoatem cu cel putin o ora inainte de a pregati pizza.
*
Rupem bucati din aluatul dospit( mai mari sau mai mici- in functie de marimea tavii in care vom coace pizza) pe care le framantam cateva secunde pe blatul uns cu ulei sau presarat cu putina faina. Il intindem intr-o foaie groasa de aproximativ 5 mm, apoi il punem in tava tapetata cu hartie de copt. Hartia se poate unge cu cativa stropi de ulei, sau daca doriti ca blatul sa fie crocant se poate presara pe ea putin gris. De asemenea, aluatul se poate intinde direct pe hartie de copt, apoi se transfera cu totul in tava. Se pune topping-ul preferat(sos de rosii, mezel branza, legume, peste), apoi introducem tava in cuptorul preincalzit la foc mare (230°C) pentru aproximativ 15-20 de minute sau pana pizza se rumeneste frumos pe margini. Din cantitatile date am facut doua blaturi cu dimensiunea de 32 cm. Am facut doua pizza quattro formaggi, reteta aici. Cam asta-i tot…eu v-am dat reteta aluatului, voi alegeti topping-ul.
Mai jos am atasat cateva fotografii din timpul prepararii plus alte doua retete pentru inspiratie. Daca va place reteta, va rog sa-mi lasati un comentariu….rubrica de comentarii este mai jos. In felul acesta imi rasplatiti munca. Puteti sa distribuiti pe facebook sau in alte retele de socializare.
Daca va plac retetele mele ma puteti urmari pe paginile de Facebook– Facebook , pe Instagram si Pinterest. Va astept cu drag si in grupul „Bunatati din bucatariile noastre” sa gatim si sa ne sfatuim impreuna. Va multumesc pentru vizita si va mai astept oricand, cu mare drag
!
Aici gasiti TOATE RETETELE MELE DE LA A LA Z.
Aici gasiti reteta pentru PIZZA CU MEZELURI.
Iar aici gasiti reteta pentru PIZZA CU TON.








Leave a Review