
- Vizualizari2.141
Acest cozonac de post cu suc de portocale este pur și simplu fenomenal! 🍊 Atât de pufos și aromat, încât n-a avut nicio șansă să se răcească. Musafirii l-au devorat imediat și am rămas doar cu amintirea gustului… semn clar că trebuie să mai fac o tură!
Dacă încercați acest Cozonac de post cu suc de portocale sau oricare altă rețetă de pe site, vă aștept cu mare drag să reveniți cu impresii. Îmi place să știu cum v-au ieșit preparatele și, cum omul cât trăiește învață, primesc cu brațele deschise orice sfat sau sugestie. Părerea voastră contează mult pentru mine!
.
Ingrediente
Pentru aluat:
- 500 g făină (tip 000)
- 250–275 ml suc de portocale (proaspăt stors)
- 100 g zahăr
- 100 ml ulei
- 1 pliculeț drojdie uscată (7 g)
- coaja rasă de la o portocală și o lămâie
- esența de rom sau de vanilie
- ½ linguriță sare
Variante de umplutură (alegeți opțiunea preferată):
- Varianta cu ciocolată: 150 g cremă de ciocolată vegană amestecată cu 100 g miez de nucă măcinat.
- Varianta cu nucă și cacao: 200 g miez de nucă măcinat + 75 g zahăr + 1 lingură de cacao + 2-3 linguri de apă sau suc de portocale (cât să rezulte o compoziție omogenă).
- Varianta clasică: Rahat, fructe uscate sau stafide (după gust).
Pentru finisaj (după coacere):
- Sirop: 2 linguri de miere diluate cu 3–4 linguri de apă.
Sfaturi esențiale înainte de a începe:
Pentru un cozonac de post reușit, pufos și aromat, iată câteva reguli de aur de care trebuie să ținem cont:
- Temperatura ingredientelor: Toate ingredientele (în special făina) trebuie lăsate în bucătărie, la loc călduț, încă de cu seară.
- Calitatea făinii: Folosiți o făină superioară (tip 000) cu un conținut de proteine de peste 11%. Aceasta va ajuta aluatul să crească frumos și să fie elastic.
- Activarea drojdiei: Lichidul adăugat peste drojdie trebuie să fie călduț (35–40°C), niciodată fierbinte, pentru a nu distruge proprietățile drojdiei. De asemenea, evitați contactul direct între drojdie și sare.
- Secretul frământatului: Pentru o textură aerată, aluatul trebuie frământat cel puțin 30 de minute. Cu cât frământăm mai mult, aducând marginile spre centru, cu atât cozonacul va fi mai pufos.
- Echilibrul umpluturii: Nu exagerați cu cantitatea de umplutură! Excesul poate face cozonacul să crape în timpul coptului și îl va împiedica să crească la fel de mult.
Mod de preparare:
Spălăm bine portocalele, le ștergem cu prosoape de hârtie și radem doar partea portocalie a cojii pe răzătoarea cu orificii mici. Eu am folosit coaja de la o singură portocală, iar restul am pus-o într-un borcănel cu zahăr la frigider pentru a o folosi ulterior la alte deserturi. Dacă nu obțineți cantitatea necesară de suc de portocale, puteți completa fără probleme cu apă minerală sau plată.
Cernem făina de două ori într-un vas încăpător în care vom pregăti aluatul și amestecăm în ea drojdia uscată. Dacă preferați să folosiți drojdie proaspătă (25 g), aceasta trebuie frecată în prealabil cu o jumătate de linguriță de zahăr până când se lichefiază. Într-un vas separat, punem pe foc mic sucul de portocale împreună cu zahărul și sarea, amestecând constant până când granulele se dizolvă complet. Luăm vasul de pe foc, adăugăm esențele preferate și lăsăm compoziția să se răcorească până când ajunge la o temperatură de aproximativ 35–40°C.
Facem o adâncitură în mijlocul făinii, adăugăm coaja de citrice și începem să turnăm treptat compoziția lichidă, împreună cu drojdia proaspătă dacă am ales această variantă. Amestecăm la început cu lingura, apoi începem să frământăm cu mâna până când aluatul se adună într-o bilă. În cazul în care aluatul vi se pare prea moale, mai puteți adăuga una sau două linguri de făină, iar dacă este prea tare, mai puteți pune puțin lichid. Răsturnăm aluatul pe masa de lucru unsă cu ulei și îl frământăm energic timp de aproximativ 30 de minute, aducând marginile spre centru și încorporând treptat uleiul călduț. Când aluatul este gata, îl punem înapoi în vas, îl acoperim cu folie alimentară sau cu un prosop curat și îl lăsăm la crescut într-un loc cald până când își dublează volumul.
După ce aluatul a crescut frumos, îl împărțim în două bucăți egale pe care le frământăm puțin pentru a scoate aerul. Întindem cu mâna fiecare bucată sub formă dreptunghiulară pe blatul uns cu ulei, distribuim jumătate din umplutură pe toată suprafața și rulăm lejer. Sigilăm bine aluatul cu degetele acolo unde se îmbină marginile, apoi împletim prin răsucire cele două rulouri și le așezăm într-o formă tapetată cu hârtie de copt. Acoperim tava și mai lăsăm cozonacul la crescut încă trei sferturi de oră, după care îl pensulăm cu puțină apă și presărăm, dacă dorim, semințe de susan.
Introducem tava în cuptorul preîncălzit la foc potrivit (180°C) pentru aproximativ 50 de minute, până când cozonacul se rumenește frumos. Este esențial să nu deschidem ușa cuptorului în primele 20 de minute pentru a nu opri procesul de creștere. Dacă folosiți un cuptor electric, setați-l la 180°C cu căldură sus-jos și ventilație, iar dacă observați că se rumenește prea repede, puteți reduce temperatura la 170°C după primele 20 de minute. Imediat ce îl scoatem din cuptor, îl pensulăm cu siropul format din miere și apă pentru un luciu frumos. Îl scoatem din tavă cu tot cu hârtie și îl lăsăm la răcit, deși la mine a fost devorat cald de către musafiri.
A fost absolut delicios și atât de bun, încât n-a mai rămas nicio firimitură!![]()
Vă las mai jos imaginile „de la fața locului” cu pașii de lucru, ca să vedeți cât de simplu se face. Tot cu aluatul ăsta pufos am mai pregătit încă două rețete grozave, așa că nu plecați fără să trageți cu ochiul și la ele. Spor la răsfoit!












Vedeți că aluatul ăsta e tare versatil! Eu am făcut din el și niște Cornuri pufoase (reţeta aici) de s-au topit în gură. Încercați-le și voi, n-o să vă pară rău!
Dacă vreți să încercați și altceva, să știți că din același aluat ies niște Mucenici copți de nota zece.

Dacă v-a plăcut reţeta, m-aș bucura tare mult să-mi lăsați un comentariu aici, sub articol. Pentru mine înseamnă enorm să vă citesc părerile, așa simt că munca mea vă e de folos și aflu ce bunătăți vă mai plac!
Iar dacă vreți să le arătați și prietenilor voștri rețeta, o distribuire pe Facebook sau pe restul rețelelor de socializare m-ar ajuta enorm.
Și ca să nu pierdem legătura și să fiți la curent cu tot ce mai scot din cuptor, vă invit să mă urmăriți și pe rețelele sociale:
Vă aștept în marea noastră familie de gospodari „Bunătăți din bucătăriile noastre”, unde împărțim reţete, poze, idei și multă voie bună. Vă mulțumesc pentru vizită și vă mai aștept oricând, cu mare drag!
Aici găsiți toate Rețetele mele de la A la Z.
Probabil să îti placă și:












Leave a Review