
- Vizualizari
Sunt tare bune aceste chiftele cu carne si dovlecel, sunt suculente si gustoase. Carnea de porc o puteti inlocui cu carne de pasare sau puteti folosi amestec, este alegerea voastra.
Daca probati reteta mea de Chiftele din carne de porc si dovlecel sau orice alta reteta de pe blog, va astept cu drag sa reveniti si sa imi spuneti cat de mult v-au placut. Toate sfaturile/sugestiile primite de la voi sunt binevenite, omul cat traieste invata.
Ingrediente:
- 500 g carne tocata
- 250 g dovlecel
- o ceapa
- 4-5 catei de usturoi
- un ou
- 2 linguri pesmet
- sare
- piper macinat
- cateva fire de marar si patrunjel
In plus:
- faina pentru tavalit chiftelele
- ulei pentru prajit chiftelele
Mod de preparare:
Spalam dovlecelul, il stergem si il curatam de coaja. Daca are seminte mari le indepartam cu o lingurita. Il dam pe razatoarea mica, apoi il stoarcem in pumni cat de mult putem ca sa scapam de apa pe care si-a lasat-o. Il punem intr-un castron impreuna cu carnea tocata. Inainte de a toca carnea indepartam pielitele si tendoanele, o spalam si o lasam sa se scurga bine sau o stergem cu prosoape de hartie. Eu am folosit carne de porc care a avut si ceva grasime…cred ca un 20%. Daca doriti puteti folosi carne amestec sau de pasare, dar nu puneti carne macra ca vor iesi chiftelele fade. Curatam si spalam ceapa si usturoiul, apoi le radem, tot pe razatoarea mica, direct in bolul cu dovlecelul si carnea. Punem si oul, pesmetul, verdeata tocata marunt, sare si piper macinat. Eu am pus o lingurita rasa de sare si mai putin de ½ lingurita cu piper macinat…voi condimentati dupa gustul vostru. Amestecam foarte bine compozitia. Daca aveti timp o puteti lasa sa stea asa macar un sfert de ora, apoi o amestecati din nou. Luam cu lingura(sau cu mana uda) din compozitie si modelam chiftele pe care le trecem prin faina, apoi le aplatizam usor. Pe masura ce le formam le asezam pe un tocator putin infainat. Turnam cam de un deget ulei intr-o tigaie si o asezam pe foc. Cand uleiul se incinge punem chiftelele si le prajim la foc mediu pe ambele parti pana se rumenesc frumos. Cand sunt gata, le scoatem pe prosoape de hartie ca sa absoarba surplusul de ulei. Procedam la fel pana terminam de prajit toate chiftelele. Daca doriti sa le faceti in cuptor le puneti intr-o tava captusita cu hartie de copt pe care o stropiti inainte cu ulei. Puneti tava in cuptorul preincalzit la foc mediu spre mare. Dupa aproximativ 20 de minute le intoarceti pe partea cealalta si le mai lasati la copt inca 15 minute sau pana sunt frumos rumenite. Pofta buna la bunatati!
Mai jos am atasat cateva fotografii din timpul prepararii plus alte doua retete pentru inspiratie. Daca va place reteta, va rog sa-mi lasati un comentariu….rubrica de comentarii este mai jos. In felul acesta imi rasplatiti munca. Puteti sa distribuiti pe facebook sau in alte retele de socializare.
Daca va plac retetele mele ma puteti urmari pe paginile de Facebook– Facebook , pe Instagram si Pinterest. Va astept cu drag si in grupul „Bunatati din bucatariile noastre” sa gatim si sa ne sfatuim impreuna. Va multumesc pentru vizita si va mai astept oricand, cu mare drag!
Aici gasiti TOATE RETETELE MELE DE LA A LA Z.






















Recipe Reviews