
- Vizualizari2.439
Indiferent dacă este cu pui sau cu inimi și pipote, ciulamaua se numără printre mâncărurile mele preferate. Este simplu de făcut, iar rezultatul este unul delicios.
Dacă încercați rețeta mea de Ciulama de inimi și pipote, vă aștept cu drag să reveniți și să-mi spuneți cât de mult v-a plăcut. Toate sfaturile și sugestiile primite de la voi sunt binevenite… omul cât trăiește, învață.
- 1 kg inimi și pipote de pui
- o ceapă
- un morcov
- 2 linguri rase cu făină
- 4-5 linguri ulei
- o frunză de dafin (opțional)
- sare
- piper măcinat
- câteva fire de pătrunjel
Mod de preparare:
Începem prin a curăța și spăla foarte bine inimile și pipotele în mai multe rânduri de apă rece. Le punem apoi la fiert în aproximativ 2 litri de apă. Separat, curățăm și spălăm morcovul și ceapa, pe care le adăugăm în oală, alături de o frunză de dafin și un praf de sare. Lăsăm totul să fiarbă la foc mic, având grijă să înlăturăm spuma ori de câte ori se formează. Dacă folosiți oala sub presiune, timpul de gătire se reduce considerabil. Odată fierte, scoatem inimile și pipotele, iar ceapa, morcovul și dafinul le îndepărtăm. Strecurăm supa și o punem deoparte. Pentru sos, încingem uleiul într-o cratiță, adăugăm făina și amestecăm energic. Turnăm supa treptat, amestecând constant, pentru a evita formarea cocoloașelor. Când sosul ajunge la consistența unei smântâni mai lichide, punem înapoi pipotele și inimile, apoi potrivim gustul cu sare și piper proaspăt măcinat. Mai fierbem 5-7 minute, oprim focul și presărăm pătrunjel verde tocat. Este simplu și delicios! Recomandăm servirea cu mămăliguță.
Am atașat mai jos câteva fotografii din timpul preparării, alături de două rețete suplimentare pentru inspirație.
Dacă vă încântă rețeta, vă rog să-mi spuneți lăsând un comentariu chiar aici, sub articol. Așa îmi arătați aprecierea pentru munca depusă și știu ce anume vă place cel mai mult.
De asemenea, m-aș bucura enorm dacă ați distribui rețeta pe Facebook sau pe alte rețele de socializare!
Vă invit să mă urmăriți și pe:
Vă aștept cu drag și în grupul „Bunătăți din bucătăriile noastre”, să gătim și să ne sfătuim împreună. Vă mulțumesc pentru vizită și vă mai aștept oricând, cu mare drag!
Aici găsiţi TOATE REŢETELE MELE DE LA A LA Z.

Foarte bună și CIULAMAUA DE CIUPERCI.
Dar și această rețetă de PUI CU SMÂNTÂNĂ.








Recipe Reviews