Salam de biscuiţi şi ciocolată

  • Vizualizari
    1.923

Salamul de biscuiți se prepară foarte ușor, atât în varianta clasică, cât și în varianta de post. Este un desert pe placul tuturor, care ne aduce aminte de copilărie. Rețeta este versatilă și se poate adapta foarte ușor la gustul fiecăruia dintre noi.




Aș fi foarte încântată dacă ați încerca rețeta mea de salam de biscuiți și ciocolată sau orice altă rețetă de pe blog! Vă aștept cu drag să reveniți și să-mi povestiți cât de mult v-au plăcut. Orice sfaturi sau sugestii din partea voastră sunt binevenite; știm cu toții că omul cât trăiește, învață

Ingrediente:

  • 500 g biscuiți (ex: Petit Beurre)
  • 1 lingură cacao neagră
  • 200 g unt (minimum 80% grăsime, ideal)
  • 200 ml lapte
  • 100 g ciocolată cu lapte
  • 100 g ciocolată neagră (minim 50% cacao)
  • 1 lingură zahăr
  • 1 lingură esență de rom
  • 1 lingură fulgi de cocos

Mod de preparare:
Într-o crăticioară, punem ciocolata ruptă în pătrățele și adăugăm peste ea untul tăiat cubulețe, zahărul și laptele. Punem crăticioara pe foc mic și amestecăm continuu până când ciocolata și untul se topesc, iar noi obținem un sos omogen. Luăm cratița de pe foc, adăugăm esența de rom și lăsăm amestecul să se răcească complet.
Jumătate din biscuiți îi măcinăm, iar restul îi rupem cu mâna în bucăți potrivite ca mărime. Adăugăm peste biscuiți o lingură de cacao și amestecăm bine. Turnăm sosul de ciocolată răcit și amestecăm cu grijă, astfel încât acesta să îmbrace uniform toți biscuiții.
Împărțim compoziția în două părți egale.
Întindem folie alimentară (cu o dimensiune aproximativă de 40×40 cm) pe masa de lucru și așezăm o parte din compoziție. Rulăm cu ajutorul foliei, dându-i o formă cilindrică. Presăm ușor salamul în folie pentru a ne asigura că nu rămân goluri în interior. Derulăm folia, presărăm fulgi de cocos deasupra salamului și strângem din nou cât de bine putem folia în jurul lui. Rasucim capetele foliei și facem câte un nod la fiecare. Procedăm la fel și cu restul compoziției. Punem cele două suluri în frigider pentru cel puțin 3-4 ore. Feliem salamul de biscuiți înainte de servire. Un deliciu!
Am atașat mai jos câteva fotografii din timpul preparării, plus alte două rețete pentru inspirație. Dacă vă place rețeta, vă rog să-mi lăsați un comentariu. În felul acesta, îmi răsplătiți munca și mă ajutați să știu ce vă place.
Pentru mine ar fi o mare bucurie dacă veți distribui rețeta pe Facebook sau pe alte rețele de socializare.
Mă puteți urmări pe paginile de  Facebook– Facebook , pe Instagram si  Pinterest
Vă aștept cu drag și în grupul „Bunătăți din bucătăriile noastre”să gătim și să ne sfătuim împreună. Vă mulțumesc pentru vizită și vă mai aștept oricând, cu mare drag!
Aici găsiți TOATE RETEȚELE MELE DE LA A LA Z.

Ingredients

    Probabil sa iti placa si:

    Recipe Reviews

    • Marina

      Multumesc frumos pentru reteta! Un pic am adaptat-o dupa gustul nostru, dar a iesit super. Am impartasit reteta si cu colega de munca si cea de post surorii mele. ???? oricum va urmaresc si alte rețete care sunt la fel de minunate.
      Sănătate multe va doresc! ????

      • Gicuţa

        Cu mare drag, Marina! Da, reteta se poate adapta in functie de gust. Te imbratisez si iti multumesc si eu pentru aprecieri si recomandari. O zi frumoasa!

    • Gicuța

      Cu mare drag, si eu iti multumesc pentru aprecieri. O zi frumoasa!

    • Anonim

      Mulțumesc pt. rețeta!

    • Gicuța

      Ma bucur ca v-a placut! Sarbatori cu bine!

    • Unknown

      Am făcut reteta respectivă, un deliciu, va multumesc, sărbători fericite❤

    Leave a Review

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *