Chiftele fragede din carne și legume, coapte la cuptor

  • Vizualizari
    217

Chiftelele din carne și legume, coapte la cuptor ies rumenite la exterior și incredibil de moi și suculente la interior. Sunt perfecte pentru o cină rapidă alături de un piure, sau ca aperitiv la orice masă. Ne plac mult și vă garantez că sunt un deliciu!




Aștept cu drag părerile voastre despre rețeta de Chiftele fragede din carne și legume, coapte la cuptor! Indiferent ce rețetă probați, sfaturile/sugestiile sunt oricând binevenite! Vă mulțumesc!

Ingrediente

  • 500 g carne tocată (de porc, vită, pui sau amestec)
  • Un ou
  • 2 cartofi (cca. 300 g)
  • O ceapă (cca. 150 g)
  • Un morcov (cca. 50 g)
  • 4 căței de usturoi
  • Miezul de la 2 felii de pâine albă, înmuiate în lapte (sau apă)
  • Sare
  • Piper măcinat
  • Câte o legătură de mărar și pătrunjel (proaspete, uscate sau congelate)

 




Mod de preparare:
Pentru un plus de savoare și frăgezime, folosim carne care să conțină minimum 20% grăsime. Dacă folosim carne de porc, este ideal să o tocăm acasă printr-o mașină de tocat cu sită medie, dar putem folosi și un amestec de carne de porc și vită sau pui.
Punem carnea într-un bol încăpător. Curățăm și spălăm legumele și verdeața. Răzuim pe răzătoarea mică (fină) ceapa, usturoiul și morcovul și le adăugăm peste carne. Cartoful îl răzuim ultimul (pentru a preveni oxidarea) și este esențial să îl stoarcem bine în palme înainte de a-l pune în bol.
Adăugăm verdeața tocată mărunt, pâinea bine stoarsă de lapte și oul. Condimentăm cu sare și piper măcinat după gust. Amestecăm totul cu o lingură, apoi frământăm bine cu mâna pentru a omogeniza compoziția. Acoperim bolul și lăsăm compoziția să se “odihnească” pentru aproximativ o jumătate de oră ca să se intrepătrundă aromele.
Între timp, preîncălzim cuptorul la 180 °C (foc mediu). Așternem hârtie de copt într-o tavă și o ungem (sau o pulverizăm) cu puțin ulei.
Amestecăm compoziția încă o dată. Începem să modelăm chiftelele: luăm cam o lingură din compoziție, o rotim între palmele unse cu ulei sau umezite in apă, apoi o aplatizăm ușor. Așezăm chiftelele în tavă pe măsură ce le formăm (mie mi-au ieșit 25 de chiftele).
Introducem tava în cuptorul preîncălzit. Le lăsăm aproximativ 35 de minute, sau până când sunt frumos rumenite. Când sunt rumene pe partea de jos, le întoarcem și le lăsăm să se rumenească și pe cealaltă parte.
Când sunt gata, le scoatem din tavă și le lăsăm 10 minute să se răcorească, apoi le putem servi alături de garnitura noastră preferată. Sunt un deliciu!
Vedeți mai jos fotografiile din timpul preparării și alte două rețete care sper să vă inspire.
Dacă v-a plăcut rețeta, vă rog să o distribuiți și să-mi lăsați un comentariu în secțiunea de mai jos! Susținerea voastră este cea mai mare răsplată pentru efortul depus.
Mă puteți urmări pe paginile de  Facebook– Facebook , pe Instagram si  Pinterest
Vă aștept cu drag și în grupul „Bunătăți din bucătăriile noastre”să gătim și să ne sfătuim împreună. Vă mulțumesc pentru vizită și vă mai aștept oricând, cu mare drag!
Aici găsiți TOATE RETEȚELE MELE DE LA A LA Z.
Recomand și rețeta de CHIFTELUȚE CU MAIONEZÂ ȘI CEAPĂ MARINATĂ.
Foarte gustoasă și aceste CHIFTELE CU CARTOFI LA CUPTOR.



Ingredients

    Probabil sa iti placa si:

    Leave a Review

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *