
- Vizualizari
Aceasta friptura de miel este aromata, gustoasa, suculenta si frageda de se topeste in gura. Eu o las la macerat cu o zi inainte, iar in ziua de Pasti doar o pun la cuptor si avem pe masa cea mai proaspata si delicioasa friptura de miel.

Daca probati reteta mea de Friptura de miel in sos de vin si suc de rosii sau orice alta reteta de pe blog, va astept cu drag sa reveniti si sa imi spuneti cat de mult v-au placut. Toate sfaturile/sugestiile primite de la voi sunt binevenite, omul cat traieste invata
.
Ingrediente:
- 2 pulpe de miel( 2,3 kg)
- o ceapa
- ½ capatana de usturoi
Pentru marinada:
- 500 ml vin alb
- sare
- piper macinat
- boia dulce de ardei
- usturoi granulat
In plus
- o cana cu suc de rosii
- o lingura mustar
Mod de preparare:
Inlaturam grasimea in exces si eventualele pielite dupa pulpele de miel, le spalam cu apa rece si dupa ce se scurg le punem intr-un vas. Daca aveti suficient loc in frigider le puteti pune direct in tava in care le veti gati, carne va sta in frigider dupa o zi pe alta. Eu le-am pus intr-o cratita, tava ar fi ocupat mai mult loc in frigider. Curatam ceapa, o spalam, o taiem in felii, apoi o punem in vasul cu carnea.
Turnam intr-o cana mai mare sau alt vas, vinul, apoi punem sarea si restul condimentelor. Condimentele sunt la alegere, le puteti folosi pe cele care va plac. Eu am pus o lingurita cu varf de sare si cate una rasa de boia dulce de ardei, piper macinat si usturoi granule. Amestecam bine cu o lingura ca sa se dizolve sarea. Turnam amestecul de vin si condimente peste carne, apoi acoperim vasul cu capac sau folie alimentara si il punem la frigider macar pentru 12 ore, eu l-am tinut 24 de ore. Am pus carnea la macerat in sambata Pastelui, putin inainte de pranz, si am gatit-o in ziua de Paste. In acest interval intoarcem de doua trei ori bucatile de carne de pe o parte pe alta.
Dupa acest timp scoatem vasul cu carnea de miel din frigider, daca este cazul transferam totul intr-o tava sau alt vas bun pentru cuptor, apoi punem usturoiul taiat in felii. Daca doriti ca friptura sa aiba o aroma mai intensa de usturoi il puneti mai spre sfarsit, ras pe razatoarea fina sau trecut prin presa speciala. Lasam carnea sa ajunga la temperatura camerei, apoi acoperim vasul cu capac sau folie de aluminiu si il punem in cuptor la foc mediu(175-180°C). Va sta in cuptor cam doua ore si jumatate sau pana carnea este bine patrunsa. Daca doriti ,puteti intoarce carnea dupa o parte pe alta, eu nu am intors-o, dar am stopit-o din cand in cand cu zeama din tava. Daca zeama scade prea mult mai completam cu vin sau apa. Dupa aproximativ doua ore de stat in cuptor, scoatem tava/vasul si indepartam capacul/folia. Peste sucul de rosii punem mustarul si amestecam bine, apoi il turnam peste friptura. Daca nu aveti suc de rosii diluati 2 linguri pasta de rosii intr-o cana cu apa. Reintroducem tava/vasul in cuptor, fara capac, si mai lasam friptura sa se rumeneasca frumos pentru aproximativ 25-30 de minute. Cand este gata, o lasam sa se racoreasca putin , apoi o servim alaturi de garnitura preferata. O bunatate de friptura!
Mai jos am atasat cateva fotografii din timpul prepararii plus alte doua retete pentru inspiratie. Daca va place reteta, va rog sa-mi lasati un comentariu, rubrica de comentarii este mai jos. In felul acesta imi rasplatiti munca. Puteti sa distribuiti pe facebook sau in alte retele de socializare.
Daca va plac retetele mele ma puteti urmari pe paginile de Facebook– Facebook , pe Instagram si Pinterest. Va astept cu drag si in grupul „Bunatati din bucatariile noastre” sa gatim si sa ne sfatuim impreuna. Va multumesc pentru vizita si va mai astept oricand, cu mare drag
!
Aici gasiti mai multe RETETE PENTRU MASA DE PASTI .

Ingredients
Probabil să îti placă și:













Leave a Review